di GIANINA ANDREI-
Le deportazioni a Bărăgan furono un’azione intrapresa dal regime comunista in Romania,
regime sotto Stalin. In seguito al conflitto scoppiato tra Stalin e il leader comunista di Belgrado, la popolazione entro un raggio di circa 25 km dal confine con la Jugoslavia, dalle contee di Timiș, Caraș-Severin e Mehedinți, divennero improvvisamente cittadini considerati dal regime come ” insicuri” o “nemici”.
Come destinazione è stata scelta la steppa Bărăganului, un’area sottosviluppata e scarsamente popolata. Da questo punto di vista, l’operazione ha coinciso con un’azione di colonizzazione della regione.
I piani miravano, come si scoprì poi in un documento redatto nel 1956 a Timișoara, alla “sanificazione del Banato” finalizzata principalmente alla pulizia etnica di tedeschi, serbi e aromeni.
In secondo luogo, mirava a rimuovere diverse categorie sociali considerate pericolose dai comunisti.
Grandi agricoltori, grandi proprietari terrieri, industriali, locandieri o ristoratori, profughi della Bessarabia (2998 famiglie, cioè 8477 persone) o macedoni, ex appartenenti alle forze armate tedesche, cittadini stranieri, parenti di profughi, simpatizzanti di Tito, persone che avevano collaborato nella guerra con il nemico, quadri militari, funzionari licenziati, parenti dei controrivoluzionari e di tutti coloro che li hanno sostenuti, attivisti politici e per i diritti civili, ex uomini d’affari con collegamenti in Occidente, leader di gruppo
Con Delibera del Consiglio dei Ministri, nella notte tra il 17 e il 18 giugno 1951, Pentecoste, fu avviata la più grande azione di deportazione nella storia contemporanea della Romania, dopo la deportazione dei tedeschi dalla Romania verso l’Unione Sovietica, intrapresa nel gennaio 1945.
12.791 famiglie, rispettivamente 40.320 persone, provenienti da 258 località situate vicino al confine con la Jugoslavia, nelle attuali contee di Timiș, Caraș-Severin e Mehedinți, furono allontanate dalle loro case e deportate a Bărăgan. Furono presi rumeni, tedeschi, serbi, bulgari, profughi della Bessarabia e della Bucovina settentrionale, aromeni.
Le persone, comprese le donne incinte, gli anziani, i malati, i bambini piccoli, sono state portate fuori dalle loro case durante la notte senza alcun preavviso, sono state caricate su carri bestiame e portate nella pianura di Bărăganului. Dopo un viaggio in treno, durato due settimane, furono sbarcati a Bărăgan, in aperta campagna, lontano da ogni altro insediamento umano, e ricevettero l’ordine di costruire le loro case.
Il terreno era stato lottizzato con l’aratro e ogni lotto aveva un palo con un numero civico. Così, nell’estate e nell’autunno del 1951, nelle regioni di Ialomita e Galați, nacquero 18 nuove località
Traduzione romeno:
18/19 iunie 1951″Bărăganul a devenit Siberia României”
Deportările în Bărăgan au fost o acțiune întreprinsă de regimul comunist din România,
regim supus lui Stalin.
În urma conflictului izbucnit între Stalin și liderul comunist de la Belgrad populația dintr-o rază de aproximativ 25 km de granița cu Iugoslavia, din județele Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, au devenit brusc cetățeni socotiți de regim ca fiind „nesiguri” sau „dușmani”.
S a ales ca destinație stepa Bărăganului, o zonă subdezvoltată și foarte puțin populată.
Din acest punct de vedere operațiunea coincidea cu o acțiune de colonizare a regiunii.
Planurile urmăreau, după cum s-a descoperit ulterior într-un document redactat în 1956 la Timișoara, “igienizarea Banatului” urmărea, în primul rând, curățarea etnică a germanilor, sârbilor, aromânilor.
În al doilea rând se urmărea îndepărtarea a mai multor categorii sociale considerate periculoase de comuniști.
Au fost vizați marii fermieri, marii proprietari de pământ, industriași, hangii sau deținători de restaurante, refugiați basarabeni (2998 de familii, adică 8477 de persoane) sau macedoneni, foști membri în forțele armate germane, cetățeni străini, rude ale refugiaților, simpatizanți ai lui Tito, persoane care colaboraseră în război cu inamicul, cadre militare, oficialități demise, rude ale contra-revoluționarilor și toți care i-au sprijinit, activiști politici și pentru drepturile cetățenești, foști oameni de afaceri cu legături în Occident, lideri ai grup
Cu o Hotărâre a Consiliului de Miniștri, în
noaptea de 17-18 iunie 1951, de Rusalii, a fost pusă în mișcare cea mai amplă acțiune de deportare din istoria contemporană a României, după deportarea germanilor din România în Uniunea Sovietică, întreprinsă în ianuarie 1945.
Un număr de 12791 de familii, respectiv 40320 de persoane, din 258 de localități situate în apropierea frontierei cu Iugoslavia, în actualele județe Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, au fost ridicate din căminele lor și deportate în Bărăgan. Au fost duși români, germani, sârbi, bulgari, refugiați din Basarabia și Nordul Bucovinei, aromâni.
Oamenii, inclusiv femei gravide, bătrâni, bolnavi, copii mici, fost scoşi din casele lor, pe parcursul nopţii fără nici un anunţ prealabil, au fost îmbarcați în vagoane de vite și duși în Câmpia Bărăganului. După un drum cu trenul, care a durat două săptămâni, au fost debarcați în Bărăgan, pe câmpul liber, departe de orice altă așezare omenească, și li s-a ordonat să-și ridice case.
Terenul fusese parcelat cu plugul și fiecare parcelă avea un țăruș cu placă cu număr de casă. Astfel, în vara și toamna anului 1951, în regiunile Ialomița și Galați, au luat ființă 18 localități noi
