di GIANINA ANDREI-
VITERBO – Dragobete è nella mitologia dei daci (gli antenati del popolo rumeno) una divinità simile a Cupido campestre dell’amore e della fertilità, rappresentato come un giovane affascinante e virile, che faceva innamorare tutti .Per distinguere bene,Dragobete, festa dell’amore e non degli innamorati.
Chi partecipava alla festa era considerato benedetto, protetto dalle malattie e, quell’anno, certamente avrebbe avuto parte di prosperità. Giovani del paese, vestiti da festa, s’incontravano davanti alla chiesa e, se il tempo era bello, andavano verso il bosco cantando e cercando i primi fiori di primavera, che poi, i fiori raccolti si mettevano accanto alle icone dei santi.
Le ragazze correvano verso il villaggio e i ragazzi dovevano inseguirle cercando di rubare un bacio. Chi veniva baciata, in pubblico, gesto che rappresentava il legame d’amore per un anno intero era visto come un vero fidanzamento. Da qui la frase: Dragobete sărută fetele (Dragobete bacia le ragazze), che è il ritornello di questa giornata. Questo rituale permetteva alla comunità del paese di sapere quali erano i possibili futuri sposi e quali erano invece quelli che dovevano attendere il turno successivo.
Nel giorno di Dragobete, gli anziani del villaggio si prendevano molta cura degli animali, che non dovevano assolutamente essere sacrificati, così al significato ancestrale di questa festa dell’amore universale, quello che riguarda la scelta della propria metà, per esseri umani e per animali.
Dragobete è anche simbolo della primavera, del risveglio della natura e della fertilità, 24 febbraio è il giorno in cui il dio dell’amore volle celebrare l’unione delle creature del cielo e festeggiare in questo modo l’amore universale, in tutte le sue forme.
Abbiamo affiancato come immagine” Il Baccio” di Costantin Brancusi, scultore romeno,145 anni dalla sua nascita.
Brancusi, nella sua scultura, stravolge le linee classiche e realizza il trionfo dell’Eros: il blocco di pietra si anima grazie alla passione dei due amanti le cui braccia si avvolgono come le spire di un serpente intorno ai corpi e il cui bacio, appassionato e quasi violento, si trasforma in un bacio eterno che sembra vivificare la pietra. Le labbra unite, gli occhi negli occhi, i corpi che si fondono diventano l’evocazione di un sentimento universale.
“Io non inizio a scolpire fino a quando la pietra non mi ha detto cosa devo fare”e lui e
è riuscito a concentrare in un’unica opera la purezza del sentimento.
Buona giornata di amore e felicità,buona vita di amore e felicità per tutti voi!
Traduzione romeno:
Dragobete, vechia sarbatoare a iubirii, care se sărbătorește pe 24 februarie în România.
Dragobete este în mitologia dacilor (strămoșii poporului român) o asemănător lui Cupidon,zeu al iubirii și fertilității, reprezentat ca un tânăr fermecător și viril, care i-a făcut pe toți să se îndrăgostească. Pentru a distinge bine, Dragobete, sărbătoarea iubirii și nu a îndrăgostiților.
Cei care participa la aceasta sarbatoare sunt considerați binecuvântați, protejați de boli și, în acel an, cu siguranță vor avea parte de prosperitate.Imbracati de sarbatoare tinerii se intalneau la biserica,iar daca timpul era bun mergeau la margine padurii ,cântând și căutând primele flori de primăvară, care apoi, florile adunate au fost așezate lângă icoanele sfinților.
Mai apoi ,fetele merg spre sat, iar băieții sunt nevoiți să le ajunga încercând să fure un sărut. De aici și propoziția: Dragobete sărută fetele (Dragobete kisses the girls), care este refrenul acestei zile. Acest ritual a permis comunității să știe care erau posibilii viitori soți și care trebuiau să aștepte următoarea schimbare.
În ziua de Dragobete, bătrânii satului au avut mare grijă de animale, care nu trebuiau să fie sacrificate, deci în sensul ancestral al acestei sărbători a iubirii universale, ceea ce privește alegerea propriei jumătăți, pentru oameni și pentru animale.
Dragobete este, de asemenea, un simbol al primăverii, trezirea naturii și a fertilității, 24 februarie este ziua în care zeul iubirii a dorit să sărbătorească unirea creaturilor cerului și să sărbătorească astfel iubirea universală, în toate formele sale.
Am expus „Il Baccio” de Costantin Brâncuși, sculptor român, la 145 de ani de la naștere.
Brâncuși, în sculptura sa, distorsionează liniile clasice și realizează triumful lui Eros: blocul de piatră prinde viață datorită pasiunii celor doi îndrăgostiți ale căror brațe se înfășoară ca un colac în jurul corpurilor și al căror sărut, pasional și aproape violent, se transformă într-un sărut etern care pare să însuflețească piatra. Buzele unite, ochii la ochi, corpurile care se contopesc devin evocarea unui sentiment universal.
„Nu încep să sculptez până când piatra nu mi-a spus ce să fac” și el și
a reușit să concentreze puritatea sentimentului într-o singură lucrare.
Să aveți o zi bună de dragoste și fericire, o viață bună de iubire și fericire pentru voi toți!
