Il 14 maggio la Giornata nazionale d’onore dei martiri nelle carceri comuniste

di GIANINA ANDREI-

Il 14 maggio ricorre, in tutta la Romania, la Giornata nazionale d’onore dei martiri nelle carceri comuniste, in ricordo degli eventi accaduti nella notte tra il 14 e il 15 maggio 1948, quando furono arrestati molti giovani romeni, intellettuali e oppositori del regime comunista.

Durante il regime comunista c’erano 44 penitenziari principali e 72 campi di lavoro forzato in Romania per detenuti politici. Oltre 3 milioni di romeni hanno subito sofferenze inimmaginabili in queste carceri e 800mila persone sono morte.
Tra coloro che hanno sofferto nelle carceri ci sono grandi nomi, come padre Nicolae Steinhardt, padre Daniil Sandu Tudor, padre Arsenie Boca, padre Ioan Iovan, padre Dumitru Staniloae, padre Arsenie Papacioc, padre Sofian Boghiu, padre Gheorghe-Calciu Dumitreasa, padre Iustin Pârvu , il pastore Richard Wurmbrand, il vescovo greco-cattolico Iuliu Hosu, il padre greco-cattolico Tertulian Langa, l’avvocato e politico Aurelian Bentoiu, il politico Iuliu Maniu, il poeta Radu Gyr, il filosofo ed economista Mircea Vulcănescu, il chimico e fisico George Manu e molti altri giovani durante il regime comunista oppressivo.
Tra le prigioni comuniste in cui furono detenuti per un periodo di tempo o in cui persero la vita molti detenuti politici ci sono: Piteşti, Gherla, Aiud, Târgu Ocna, Sighet, Râmnicu Sărat, Arad, Jilava, Văcăreşti. La prigione di Sighet è ora un famoso memoriale delle vittime del comunismo.

In memoria dei martiri del carcere di Aiud e di altre carceri dell’oppressivo regime comunista, il Monumento ai grandi eroi del popolo romeno chiamato “Calvario di Aiud” è stato eretto nel sud-ovest della città di Aiud sul luogo noto come ” Rapa Robilor”. L’intera opera raffigura i martiri sotto forma di croci, portando sulle spalle la croce della nazione rumena. I nomi dei morti sono stati scolpiti nella pietra per commemorare il loro sacrificio per il popolo romeno nel corso dei secoli.
Preti, monaci o semplicemente fedeli hanno sofferto nelle carceri comuniste. Hanno sopportato carestie, malattie e percosse. Perché non hanno rinunciato alla loro fede, riuscendo anche a mobilitare spiritualmente gli altri detenuti.
Tra i detenuti finiti nelle carceri comuniste c’erano persone di straordinaria forza spirituale. Oltre alla capacità di sopportare torture e sofferenze inimmaginabili, sono anche riusciti a portare conforto agli altri detenuti. Considerati sia come veri martiri cristiani sia come mistici fanatici, queste persone furono chiamate “Santi del carcere” e furono persino proposte per la canonizzazione.

Gheorghe Calciu, poi conosciuto come Padre Calciu Dumitreasa, è un caso speciale di “Santo delle Carceri” e di fisica. In effetti, i detenuti erano in disaccordo tra loro. Da prigioniero e compagno di sofferenza, l’uno divenne carnefice dell’altro.
Dopo i terribili momenti di Pitesti che lo hanno trasformato in un aguzzino, è seguito il pentimento. Fu trasferito a Casimca Jilavei, dove divenne famoso per il suo atteggiamento anticomunista, ma anche per il modo in cui aiutava gli altri detenuti. Si dice anche che abbia donato il suo sangue a un altro prigioniero morente.
Un altro ex detenuto “Santo del carcere comunista”, padre Sofian Boghiu, originario della Bessarabia, è stato a sua volta proposto di canonizzazione nella Repubblica di Moldova ed è stato condannato a 15 anni di lavori forzati. Torturò nelle carceri comuniste. Fu finalmente graziato nel 1964 e visse fino alla sua morte nel Monastero di Antim, diventando noto come “l’Apostolo di Bucarest”.

Nicolae Steinhardt scrittore, monaco ortodosso e avvocato romeno, accusato di “delitti di associazione contro l’ordine sociale”, è stato inserito nel “gruppo degli intellettuali mistici-guardie di ferro” e condannato a tredici anni di lavori forzati, in gulag. Dovrà scontare la pena nelle carceri di Jilava, Gherla, Aiud e in altre carceri comuniste. E la lista puo continuare.

I metodi di tortura più utilizzati erano i colpi inflitti alle parti sensibili del corpo; frantumazione delle unghie; strappare i capelli dalla testa; battitura della pala; curare le ferite con il sale; crocifissione; percosse sistematiche sulla suola con frusta, oggetti di legno o gomma; bruciore delle piante dei piedi sulla fiamma, soffia con una matita più grande nei testicoli; battere con sacchi di sabbia. Nel campo della Black Valley Peninsula, ad esempio, è stata applicata una “rana”, in cui i detenuti, al ritorno dal lavoro, sono stati costretti a lavorare nella posizione “del vino”, con le mani sui fianchi, ciascuno tenendosi la schiena. detenuto. Nel campo della Black Valley, i detenuti sono stati costretti a stare in coppia, per un’intera notte in un box senza tetto, ecc.

Un altro metodo utilizzato contro i detenuti era il lavoro forzato. Le condizioni di lavoro nei campi e nelle colonie comuniste erano dure. I detenuti venivano messi a lavorare fino allo sfinimento, nelle condizioni in cui le norme venivano aumentate da un giorno all’altro, e il cibo era una specie di polenta, priva di proteine. Il mancato rispetto della norma quotidiana comporterebbe la punizione del “pigro” picchiandolo sul sedile vuoto, appendendolo a testa in giù o gettandolo in galera. All’inizio degli anni ’50, circa 80.000 persone lavoravano nei campi, di cui 40.000 sul canale Danubio-Mar Nero. Inoltre, esistevano campi di lavoro forzato e centri di deportazione in tutto il paese, ma la maggior parte erano situati nella parte sud-orientale della pianura romena e nella Dobrogea meridionale.
Un altro tipo di punizione era l’isolamento, dove i detenuti stavano scontando condanne in totale isolamento, in condizioni di miseria e di fame. Un fenomeno caratteristico dei penitenziari era il sovraffollamento delle carceri. Durante la maggior parte degli anni di detenzione, i detenuti politici hanno dormito sul pavimento, su stuoie, in celle non riscaldate. Cibo e assistenza sanitaria erano inadeguati, spesso assenti. In alcuni casi, per ottenere una migliore assistenza sanitaria, è stato necessario ricorrere allo sciopero della fame. In molti di questi casi, i detenuti venivano nutriti artificialmente e in modo abusivo, contro la loro volontà, o lasciati nella peggiore delle sofferenze, insieme alle feci, per settimane.
Circa diecimila donne di età compresa tra i 12 ei 90 anni sono state strappate alle loro famiglie, umiliate, picchiate e gettate nelle carceri per vari motivi. Il loro unico crimine era difendere i loro  padri, fratelli, mariti, idee e fede in Dio. Per zelo, la giustizia comunista li trattava in modo disumano come gli uomini, spesso anche peggio. Oltre alle carceri miste, c’erano solo carceri femminili. Qui non potevano fare niente, sapere niente, ma stare nelle stanze antigieniche, senza letto né riscaldamento. Ricevevano cibo una volta ogni tre giorni, venivano picchiati, violentati, umiliati.

I loro corpi furono gettati in fosse comuni o in fosse senza croce. I nomi e i numeri di tutti questi martiri non si sapranno mai: la sicurezza, la milizia e la giustizia comuniste hanno compiuto una vasta operazione di selezione e distruzione dei propri archivi, nonché di falsificazione di dati e documenti.
Traduzione romeno:

La 14 mai este marcată, pe întreg cuprinsul României, Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste, în amintirea faptelor petrecute în noaptea de 14 spre 15 mai 1948, când au fost arestaţi numeroşi tineri, intelectuali, români care s-au opus regimului comunist.

În timpul regimului comunist, în România au existat 44 de penitenciare principale şi 72 de lagăre de muncă forţată, destinate deţinuţilor politici. Peste 3 milioane de români au trecut prin suferințe inimaginabile în aceste temnițe, iar 800 de mii de oameni au murit.
Printre cei care au pătimit în temniţe se numără nume mari, precum părintele Nicolae Steinhardt, părintele Daniil Sandu Tudor, părintele Arsenie Boca, părintele Ioan Iovan, părintele Dumitru Stăniloae, părintele Arsenie Papacioc, părintele Sofian Boghiu, părintele Gheorghe-Calciu Dumitreasa, părintele Iustin Pârvu, pastorul Richard Wurmbrand, episcopul greco-catolic Iuliu Hosu, părintele greco-catolic Tertulian Langa, avocatul şi politicianul Aurelian Bentoiu, politicianul Iuliu Maniu, poetul Radu Gyr, filosoful şi economistul Mircea Vulcănescu, chimistul şi fizicianul George Manu, dar şi mulţi alţi tineri pătimitori în timpul regimului opresiv comunist.
Printre închisorile comuniste în care au fost închişi pentru o perioadă de timp sau în care şi-au pierdut viaţa numeroşi deţinuţi politici se numără: Piteşti, Gherla, Aiud, Târgu Ocna, Sighet, Râmnicu Sărat, Arad, Jilava, Văcăreşti. Închisoarea de la Sighet este acum un cunoscut memorial al victimelor comunismului.

În memoria martirilor din închisoarea de la Aiud şi din alte temniţe ale regimului opresiv comunist a fost ridicat, în sud-vestul oraşului Aiud pe locul cunoscut drept “Râpa Robilor”, Monumentului marilor eroi ai neamului românesc numit ”Calvarul Aiudului”. Întreaga lucrare îi înfăţişează pe martiri în chip de cruci, ducând în spate crucea neamului românesc. Numele celor morţi au fost săpate în piatră pentru a aminti peste veacuri jertfa lor pentru neamul românesc
.Preoţi, călugări sau pur şi simplu oameni credincioşi au suferit în temniţele comuniste. Au îndurat foamete, boli şi bătăi. Pentru că nu au renunţat la credinţă, din reuşind chiar să mobilizeze spiritual şi pe ceilalţi deţinuţi.
În rândul deţinuţilor celor care s-au sfârşit în temniţele comuniste, au fost şi oameni cu o forţă spirituală extraordinară. Pe lângă capacitatea de a îndura cu seninătate torturi şi suferinţe de neimaginat, au reuşit să aducă mângâiere şi celorlalţi deţinuţi. Priviţi fie ca adevăraţi martiri creştini, fie ca mistici fanatici, aceşti oameni au fost numiţi „Sfinţii închisorilor“, fiind propuşi inclusiv pentru canonizare.

Un caz aparte se ” Sfant al inchisorilor “a fost Gheorghe Calciu, cunoscut mai târziu sub numele de părintele Calciu Dumitreasa.Ajunge la Piteşti, fiind inclus în sadicul program de reeducare,aşa-numitul „experiment Piteşti“, o metodă oribilă de tortură psihică şi fizică. Practic deţinuţii erau învrăjbiţi unul împotriva celuilalt. Din întemniţat şi camarad de suferinţă, unul devenea călăul celuilalt.
După momentele cumplite de la Piteşti care l-au transformat în torturator, a urmat căirea. A fost mutat la Casimca Jilavei, unde a ajuns renumit pentru atitudinea sa anti-comunistă, dar şi pentru modul în care îi ajuta pe ceilalţi deţinuţi. Se spune chiar că şi-a oferit sângele unui alt deţinut aflat pe moarte.
Un alt fost deţinut ” Sfant al puşcăriilor” comuniste, părintele Sofian Boghiu, basarabeab de origine, a fost la rândul său propus pentru canonizare în Republica Moldova.Acesta a fost condamnat la 15 ani de muncă silnică. A chinuit în puşcăriile comuniste. În cele din urmă a fost graţiat în 1964 şi a trăit până la moarte la mănăstirea Antim, ajungând să fie supranumit „Apostolul Bucureştilor”.

Nicolae Steinhardt scriitor, călugăr ortodox și avocat român.A fost acuzat de „crime de conspirație împotriva ordinii sociale”, a fost inclus în „lotul de intelectuali mistici-gărzi de fier” și condamnat la treisprezece ani de muncă forțată , în închisori de tip gulag . Își va executa penalty-ul la Jilava , Gherla , Aiudși alte închisori comuniste.
Si lista ar putea continua. .

Cele mai utilizate metode de tortura au fost loviturile aplicate in partile sensibile ale corpului; strivirea unghiilor; smulgerea parului din cap; bataia cu lopata; tratarea ranilor cu sare; crucificarea; bataia sistematica la talpi cu cravasa, obiecte din lemn sau cauciuc; arderea talpilor la flacara, lovituri cu un creion mai mare in testicole; batai cu saci de nisip. In lagarul de la Valea Neagra Peninsula, de exemplu, era aplicata ,,broasca“ prin care detinutii dupa ce se intorceau de la lucru, erau obligati sa topaie in pozitia ,,pe vin“, cu mainile pe solduri, fiecare tinand in spate un alt detinut. In lagarul de la Valea Neagra condamnatii erau obligati sa stea inghesuiti cate doi, o noapte intreaga intr-o cutie fara acoperis, etc.

O alta metoda folosita impotriva detinutilor a fost munca fortata. Conditiile de munca din lagarele si coloniile comuniste au fost dintre cele mai dure. Detinutii erau pusi sa munceasca pana la epuizare, in conditiile in care normele erau marite de la o zi la alta, iar hrana era un fel terci, lipsit de proteine. Neindeplinirea normei zilnice atragea pedepsirea ,,lenesului“ prin bataie la sezutul gol, atarnarea lui cu capul in jos sau aruncarea lui la carcera. La inceputul anilor 1950, in lagare ,,lucrau“ apoximativ 80.000 de oameni, dintre care 40.000 la Canalul Dunare-Marea Neagra. De asemenea, lagare de munca fortata si centre de deportare au existat in intreaga tara, dar cele mai multe se aflau in partea sud-estica a Campiei Romane si sudul Dobrogei.
Un alt tip de pedeapsa era izolarea.Aici detinutii executau pedepse intr-o totala izolare, in conditii de mizerie si infometare. Un fenomen caracteristic al penitenciarelor a fost cel al suprapopularii inchisorilor. In cei mai multi ani ai detentiei, condamnatii politici au dormit pe jos, pe rogojini, in celule neincalzite. Alimentatia si asistenta medicala erau deficitare, deseori absenta. In unele cazuri, pentru a se obtine o asistenta medicala mai buna, a fost nevoie sa se recurga la greva foamei. In multe cazuri de acest fel, detinutii au fost alimentati artificial si abuziv, impotriva vointei lor sau au fost lasati in cea mai crunta mizerie, alaturi de tineta cu fecale, saptamani intregi.
Aproximativ zece mii de femei cu vârste cuprinse între 12—90 de ani au fost smulse din sânul familiilor, înjosite, bătute și aruncate în închisori sub diferite motive puierile. Singura lor crimă era de a-și apăra soții, tații, frații, ideile și credința în Dumnezeu. Din exces de zel, justiția comunistă le-a tratat la fel de inuman ca și pe bărbați, de multe ori chiar mai rău. În afara închisorilor mixte, au existat închisori numai pentru femei . Aici nu aveau voie să facă nimic, să știe nimic, decât să stea în insalubrele încăperi, fără pat sau încălzire. Mâncare primeau o dată la trei zile, erau bătute, violate, înjosite.

Trupurile lor au fost aruncate in gropile comune sau in mormintele fara cruce.
Numele si numarul tuturor acestor martiri nu se vor sti niciodata.Securitatea, militia si justitia comunista au facut o vasta operatiune de selectare si distrugere a arhivelor proprii, precum si falsificare de date si documente.

Print Friendly, PDF & Email