di GIANINA ANDREI-
VITERBO- Isola dei serpenti‼️La Romania ha 9.700 chilometri quadrati di piattaforma continentale vicino all’isola. Questa roccia fu occupata dall’impero zarista, anche se il Trattato di pace di Bucarest del 1812, con il quale i russi annettevano la Bessarabia, prevedeva che le isole del Danubio non potessero essere conquistate dalla Russia. Sebbene né il Trattato russo-turco del 1812 né il Trattato di pace di Adrianopoli prevedessero direttamente che l’isola passasse sotto il dominio russo, fu annessa dai russi. Gli inglesi costruirono un faro sull’isola, un faro che guidava la navigazione sul Mar Nero.
Il dominio russo sull’isola fu interrotto nel 1856, quando il Trattato di pace di Parigi prevedeva la perdita del delta del Danubio e delle sue isole da parte dell’Impero zarista. Questi territori non appartenevano ai romeni perché, a Parigi, i ministri plenipotenziari delle grandi potenze firmarono un protocollo secondo il quale l’isola dei serpenti appartiene allo stato che possiede anche il delta del Danubio, allora impero ottomano, che si impegnò a mantenere il faro dall’isola per garantire l’orientamento delle navi che attraversano il Danubio a Odessa.
La prima guerra mondiale portò solo un bombardamento britannico e la distruzione del faro, che fu ricostruito dai romeni nel 1922. L’anno 1940 e l’ultimatum sovietico cambiarono il destino dello scoglio nel Mar Nero. Sebbene non vi fosse alcun riferimento a Snake Island, l’isola fu occupata dai tedeschi e utilizzata come punto di osservazione e il 28 agosto 1944 un distaccamento di marinai sovietici occupò l’isola. Da qui inizia la storia poco chiara dell’isola.
Un protocollo fu firmato a Mosca dal dottor Petru Groza e Viaceslav Molottov nel febbraio 1948 e stabilì che Snake Island faceva parte dell’URSS.
Nell’agosto del 1949 si verificò un incidente armato, i militari sovietici, ordinando ai romeni di consegnare il faro, i rumeni rifiutarono, furono arrestati e sbarcarono a Sulina. Nel bel mezzo della Guerra Fredda, lo scoglio del Mar Nero svolse un ruolo strategico importante, tanto che subito dopo l’occupazione i sovietici iniziarono a costruire una base militare per il controllo marittimo e aereo, oltre a radar a guardia dei Balcani.
La posta in gioco del possesso di quest’isola era legata alla sua importanza strategica, ma anche alla delimitazione dell’altopiano marittimo continentale della Romania.
La storia poco chiara dell’isola è continuata anche dopo il crollo dell’Unione Sovietica. Così, nel 1991 l’isola insieme alla base militare è stata rilevata dall’Ucraina. L’Ucraina, il “legittimo successore” dell’URSS nell’area, ha preso tutti i territori abusivamente incorporati dall’URSS, senza mettere in dubbio la sua legittimità in questi territori, secondo la “tradizione” sovietica.
Molti sono stati i passi verso la Corte Internazionale di Giustizia dell’Aia, durante i quali lo Stato ucraino ha cercato di cambiare lo status di quest’isola, di cambiare la geografia stessa, di creare un’altra realtà, sulla base del senso storico, giuridico, argomentazioni non più valide.
Il testo del Trattato sul regime del confine di stato rumeno-ucraino, redatto dopo 19 tornate di negoziati bilaterali, è stato firmato a Chernivtsi, il 17 giugno 2003, dai Presidenti di Romania e Ucraina, rafforzandosi nel 2004. di esclusiva le zone economiche sono rimaste nel 1997 e negli anni successivi un problema aperto di relazioni bilaterali. Le ingiustizie storiche subite dalla Romania oltre sessant’anni fa non sono state riparate, anzi, sono state legiferate.
L’unica vera soluzione per lo Stato romeno, dopo anni e anni di trattative, è stata L’Aia, la Corte Internazionale di Giustizia.
Ciò che pochi sembrano capire è legato al fatto che non l’isola stessa era oggetto di questa controversia, ma la sua piattaforma continentale, l’isola rimane per decisione dell’ICJ nella composizione dell’Ucraina e l’area contesa è stata divisa tra la Romania (79, 34%) e Ucraina (20,66%), rispettivamente 9.700 km2 e 2.300 km2.
Insula Șerpilor‼️ România are 9.700 de kilometri pătrați de platformă continentală în apropierea insulei.
Această stâncă a fost ocupată de imperiul țarist, deși Tratatul de pace de la București din 1812, prin care rușii au anexat Basarabia, prevedea ca insulele dunărene să nu poată fi cucerite de Rusia. Deși nici Tratatul ruso-turc din 1812, nici Tratatul de pace de la Adrianopol nu prevedeau în mod direct ca insula să intre sub stăpânire rusă, ea a fost anexată de ruși. Britanicii au construit un far pe insulă, un far care ghida navigația pe Marea Neagră.
Stăpânirea rusă pe insulă a fost întreruptă în 1856, când Tratatul de pace de la Paris prevedea pierderea Deltei Dunării și a insulelor sale de către Imperiul Țarist. Aceste teritorii nu au aparținut românilor pentru că, la Paris, miniștrii plenipotențiari ai marilor puteri au semnat un protocol conform căruia insula șerpilor aparține statului care deține și Delta Dunării, apoi Imperiul Otoman, care s-a angajat să mențină. farul din insulă pentru a asigura orientarea navelor care traversează Dunărea la Odesa.
Primul Război Mondial i-a adus doar un bombardament britanic și distrugerea farului, care a fost reconstruit de români în 1922. Anul 1940 și ultimatumul sovietic au schimbat soarta stâncii Mării Negre.Deși nu s-a făcut referire la Insula Șerpilor, insula a fost ocupată de germani și folosită ca punct de observație, iar la 28 august 1944 un detașament de marinari sovietici a ocupat insula. De aici începe istoria neclară a insulei.
Un protocol a fost semnat la Moscova de Dr. Petru Groza și Viaceslav Moottov în februarie 1948 și a stabilit că Insula Șerpilor face parte din URSS.
În august 1949 a avut loc un accident armat, armata sovietică, ordonând românilor să predea farul, românii au refuzat, au fost arestați și debarcați la Sulina. În plin Război Rece, stânca Mării Negre a jucat un rol strategic important, atât de mult încât imediat după ocupație sovieticii au început să construiască o bază militară pentru controlul maritim și aerian, precum și un radar pentru paza Balcanilor.
Miza aflată în posesia acestei insule a fost legată de importanța sa strategică, dar și de delimitarea platoului maritim continental al României.
Istoria neclară a insulei a continuat chiar și după prăbușirea Uniunii Sovietice. Astfel, în 1991 insula împreună cu baza militară a fost preluată de Ucraina. Ucraina, „succesorul legitim” al URSS în zonă, a luat toate teritoriile încorporate ilegal de URSS, fără a-i pune la îndoială legitimitatea în aceste teritorii, conform „tradiției” sovietice.
Au fost mulți pași către Curtea Internațională de Justiție de la Haga, timp în care statul ucrainean a încercat să schimbe statutul acestei insule, să schimbe geografia însăși, să creeze o altă realitate, în fața căreia sensul istoric, juridic, argumente care nu mai sunt valabile.
Textul Tratatului privind regimul frontierei de stat româno-ucrainene, întocmit în urma a 19 runde de negocieri bilaterale, a fost semnat la Cernăuți, la 17 iunie 2003, de președinții României și Ucrainei, întărit în 2004. Zonele economice sunt a rămas exclusiv în 1997 iar în anii următori o problemă deschisă a relaţiilor bilaterale. Nedreptățile istorice pe care le-a suferit România în urmă cu peste șaizeci de ani nu au fost reparate, dimpotrivă, au fost legiferate.
Singura soluție reală pentru statul român, după ani și ani de negocieri, a fost Haga, Curtea Internațională de Justiție.
Ceea ce puțini par să înțeleagă este legat de faptul că nu insula în sine a făcut obiectul acestei dispute, ci platforma ei continentală, insula rămânând prin decizie a CIJ în componența Ucrainei și zona în litigiu a fost împărțită între România (79). , 34%) și Ucraina (20,66%), respectiv 9.700 km2 și 2.300 km2.
