di GIANINA ANDREI-
Mircea Eliade, nato a Bucarest, capitale della Romania, il 9 marzo 1907, è stato storico delle religioni, scrittore, filosofo e professore romeno all’Università di Chicago, titolare della Cattedra “Sewell L. Avery” di Storia della Religioni dal 1962, cittadino americano naturalizzato nel 1966, insignito del titolo di “Distinguished Service Professor”. Autore di 30 volumi scientifici, opere letterarie e saggi filosofici tradotti in 18 lingue e di circa 1200 articoli e recensioni di argomento estremamente vario, molto ben documentato. L’opera completa di Mircea Eliade occuperebbe più di 80 volumi, senza contare i suoi diari privati ei manoscritti inediti.
Da bambino, Eliade era affascinato dal mondo naturale, che faceva da sfondo ai suoi primi tentativi letterari, così come dal folklore rumeno e dalla fede cristiana vissuta dai contadini. Man mano che cresceva, si proponeva di identificare e registrare quella che gli sembrava essere la fonte comune di tutte le tradizioni religiose. L’interesse del giovane Eliade per l’educazione fisica e l’avventura lo ha portato a praticare l’arrampicata su roccia e gli sport acquatici, e anche ad unirsi ai boy scout rumeni.
Con un gruppo di amici progettò e costruì un veliero, poi lo manovrò sul Danubio, da Tulcea al Mar Nero. Allo stesso tempo, Eliade tendeva a ritirarsi dal suo ambiente scolastico, riluttante a sottomettersi alla disciplina richiesta e ossessionato dall’idea di essere più brutto e meno virile dei suoi compagni di classe. Per rafforzare il suo carattere, si costringeva a ingoiare insetti e dormiva solo quattro o cinque ore a notte.
Dopo aver terminato l’istruzione primaria, Eliade diventa uno studente del Collegio “Spiru Haret”, essendo un collega di un altro grande filosofo rumeno, Constantin Noica. Si interessa alle scienze naturali e alla chimica, oltre che all’occulto.
Gli autori preferiti di Eliade; Honoré de Balzac, i racconti di Giovanni Papini e gli studi socio-antropologici di James George Frazer, che hanno portato all’apprendimento della lingua italiana e inglese; in particolare inizia a studiare il persiano e l’ebraico. Si interessa di filosofia e studia opere storiche e in particolare Nicolae Iorga e B.P. Hasdeu. A soli 14 anni viene pubblicata la sua prima opera, nel 1921, “Il nemico del baco da seta”, seguita da “Come ho trovato la pietra filosofale”. Quattro anni dopo, Eliade finisce di lavorare al suo volume d’esordio, un volume autobiografico, “Il romanzo dell’adolescente miope” Dopo la cultura italiana, la filosofia indiana diventa la seconda passione di Mircea Eliade. Ottenuta una borsa di studio privata, inizia a studiare sanscrito e yoga con Surendranath Dasgupta a Calcutta. Tornato a Bucarest, consegue il dottorato in filosofia con una tesi sullo Yoga. Nel 1933, il romanzo “Maitreyi”, basato sull’esperienza in India e su dati autobiografici, ottenne grande popolarità. Tra il 1932 e il 1943 pubblicò diversi volumi di prosa letteraria, saggi e opere scientifiche.
A partire dal 1957, Mircea Eliade si stabilisce a Chicago, come professore di storia comparata delle religioni all’Università “Loyola”, la sua reputazione cresce di anno in anno e ad ogni nuova opera pubblicata, diventa membro di istituzioni illustri, riceve diverse lauree honoris causa.
Come storico delle religioni, Mircea Eliade ha sottolineato il concetto di spazio e tempo sacri. Lo spazio sacro è nella concezione di Eliade il centro dell’universo, mentre il tempo sacro è una ripetizione degli elementi dall’origine del mondo, il mondo considerato come “l’orizzonte” di un certo gruppo religioso.Il Dipartimento di Storia delle Religioni a l’Università di Chicago porta il suo nome, a testimonianza del suo vasto contributo alla letteratura specialistica in questo campo.Negli ultimi anni della sua vita, nonostante gravi problemi di salute, Eliade continuò a lavorare curando i 18 volumi dell’enciclopedia delle religioni, raccogliendo contributi per l’ultimo volume della storia delle fedi e progettando un compendio delle sue opere sulla storia delle religioni che appaia sotto forma di un piccolo dizionario.
Eliade, lo studioso dei miti, colui che sviluppò una visione comparativa delle religioni, trovando strette relazioni tra culture e momenti storici diversi, colui che pose la nozione di “sacro”. al centro dell’esperienza religiosa dell’uomo,
Mircea Eliade morì a Chicago all’età di 79 anni, il 22 aprile 1986. La morte di Eliade paragonata a questa; come “un mahaparanirvana”, il suo corpo è stato cremato a Chicago e il funerale ha avuto luogo nel terreno dell’università nella Cappella Rockefeller. La cerimonia, alla quale hanno partecipato circa 1.200 persone, ha visto la lettura pubblica del testo di Eliad, in cui egli rievoca l’epifania della sua infanzia, da parte del romanziere Saul Bellow, suo compagno di università. La sua tomba si trova nel cimitero di Oak Woods, appena a sud di Chicago.
Traduzione romeno:
Mircea Eliade nascut la Bucuresti ,capitala Romaniei ,in data de 9 martie 1907,a fost istoric al religiilor, scriitor, filozof și profesor român la Universitatea din Chicago, titular al Catedrei de istoria religiilor „Sewell L. Avery” din 1962, naturalizat cetățean american în 1966, onorat cu titlul de „Distinguished Service Professor”. Autor a 30 de volume științifice, opere literare și eseuri filozofice traduse în 18 limbi și a circa 1200 de articole și recenzii cu o tematică extrem de variată, foarte bine documentate. Opera completă a lui Mircea Eliade ar ocupa peste 80 de volume, fără a lua în calcul jurnalele sale intime și manuscrisele inedite.
În copilărie, Eliade a fost fascinat de lumea naturală, care a constituit fundalul pentru primele sale încercări literare, precum și de folclorul românesc și de credința creștină experimentată de țărani. Pe măsură ce a crescut, și-a propus să identifice și să înregistreze ceea ce i s-ar părea a fi sursa comună a tuturor tradițiilor religioase. Interesul tânărului Eliade pentru educația fizică și aventură l-a determinat să practice alpinism și sporturi nautice și, de asemenea, să se alăture băieților cercetași români .
Cu un grup de prieteni, a proiectat și a construit o navă cu pânze , apoi a manevrat-o pe Dunăre , de la Tulcea la Marea Neagră . În același timp, Eliade a avut tendința să se retragă din mediul său școlar,fiind reticent în a se supune disciplinei cerute și obsedat de ideea că era mai urât și mai puțin bărbătesc decât colegii săi de clasă. Pentru a-și consolida caracterul, s-a forțat să înghită insecte și a dormit doar patru sau cinci ore pe noapte.
După terminarea învățământului primar, Eliade devine elev al Colegiului „Spiru Haret”, fiind coleg cu un alt mare filozof român, Constantin Noica. Devine interesat de științele naturii și de chimie, ca și de ocultism.
Autorii preferați de Eliade; Honoré de Balzac,nuvelele lui Giovanni Papini și studiile social-antropologice ale lui James George Frazer,ceea ce a dus la învățarea limbilor italiană și engleză; în particular începe să studieze persana și ebraica. Este interesat de filozofie și studiază lucrări de istorie și în special pe Nicolae Iorga și B.P. Hasdeu. La doar 14 ani fu publicată prima sa operă, în 1921, „Inamicul viermelui de mătase”, urmată de „Cum am găsit piatra filosofală”. Patru ani mai târziu, Eliade încheie munca la volumul său de debut, volum autobiografic, „Romanul adolescentului miop”.După cultura italiană, filozofia indiană devine a doua pasiune a lui Mircea Eliade. Obținând o bursă particulară, începe să studieze limba sanscrită și Yoga cu Surendranath Dasgupta, în Calcutta. Întors la București, își dă doctoratul în filozofie cu o dizertație despre Yoga. În 1933 capătă mare popularitate romanul „Maitreyi”, bazat pe experiența din India și pe date autobiografice. Între 1932 și 1943 publică mai multe volume de proză literară, eseuri și lucrări științifice.
Începând din 1957, Mircea Eliade se stabilește la Chicago, ca profesor de istorie comparată a religiilor la Universitatea „Loyola”. Reputația sa crește cu fiecare an și cu fiecare nouă lucrare apărută, devine membru în instituții ilustre, primește mai multe doctorate honoris causa.
Ca istoric al religiilor, Mircea Eliade a pus accentul asupra conceptului de spațiu și timp sacru. Spațiul sacru este în concepția lui Eliade centrul universului, pe când timpul sacru este o repetiție a elementelor de la originea lumii, lumea considerată ca „orizontul” unui anume grup religios. Catedra de istoria religiilor de la Universitatea din Chicago îi poartă numele, ca dovadă a vastei sale contribuții la literatura specializată din acest domeniu.În ultimii ani de viață, în ciuda serioaselor probleme de sănătate, Eliade a continuat să lucreze editând cele 18 volume de enciclopedia religiilor, adunând contribuții pentru ultimul volum de istoria credințelor și proiectând un compendiu al lucrărilor sale de istoria religiilor care să apară sub forma unui mic dicționar.
Eliade,savantul miturilor , cel ce a dezvoltat o viziune comparativă a religiilor, găsind relații strânse între diferite culturi și momente istorice,cel ce a plasat noțiunea de „ sacru ”. în centrul experienței religioase a omului,
Mircea Eliade a murit la vârsta de 79 de ani, pe 22 aprilie 1986, la Chicago.Moartea Eliadului comparată astfel; ca „o mahaparanirvana ”, corpul său a fost incinerat la Chicago, iar înmormântarea a avut loc la locul universității, în Capela Rockefeller. Ceremonia, la care au participat aproximativ 1.200 de persoane, a prezentat o lectură publică a textului lui Eliad în care își amintește epifania copilăriei sale, o lectură publică a romancierului Saul Bellow , colegul său de la universitate. Mormântul său se află în cimitirul Oak Woods, puțin la sud de Chicago.
